Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Elevii Liceului Petrol Moreni, actori pe ,,scena” Bibliotecii Moreni...pe urmele lui Caragiale! Manifestări ample la Biblioteca Județeană pentru a marca ziua lui Caragiale!
31.01.2017, 11:36 am

 

Aniversarea marelui dramaturg, Ion Luca Caragiale, este marcată în aceste zile prin ample manifesări.

Manifestările au fost deschise de Școala Gimnazială Nr. 1 din Moreni. De altfel, profesorii și elevii de la această instituție de învățământ au mers împreună la teatru în cadrul unui proiect educațional. Astfel, cadrele didactice de la Școala Nr. 1 s-au deplasat sâmbăta trecută cu numeroși elevi ai instituției de învățământ la Teatru l ,,Tony Bulandra” din Târgoviște. Este vorba de un parteneriat între școala din Moreni și instituția de teatru din Târgoviște, obiectivul activității fiind unul cultural prin intermediul căruia elevilor să li se cultive și dezvolte interesul pentru artă, pentru frumos. Coordonatorii activității sunt profesori Ecaterina Savu și Cristina Șelaru, însoțitori, Viorica Oprescu, Adriana Irimescu, Carolina Șerban.

Manifestările au continuat ieri cu activitatea ,,Caragiale printre noi”, elevii devenind la rândul lor actori. Activitatea a inclus vizionare film și pps, interpretare roluri din schițele lui Caragiale, expoziție de carte, panou informativ, desene și postere, organizatori fiind profesori Mariana Catinca, Ecaterina Savu, bibliotecar Carolina Șerban.

La rândul lor, elevii Liceului Tehnologic ,,Petrol” Moreni au plecat ,,Pe urmele lui Caragiale”, după cum s-a intitulat activitatea educativă și devenit actori și au susținut o reprezentanție la Biblioteca Municipală Moreni în cadrul programului Bibliotecile publice – rețele de centre de educație non-formală. Trei elevi de clasa a-X-a, de la Liceul Tehnologic ,,Petrol” Moreni, coordonator, Nicoleta Rusu, i-au încântat pe elevii clasei a-III-a (învăţător Aurica Tinculescu), de la Şcoala Gimnazială nr.1, cu interpretarea scenetei "Justiţie" a marelui dramaturg I.L.Caragiale

Tot la bibliotecă, fiind vorba însă acum de cea județeană, are loc mâine o amplă manifestare la care participă elevi din Târgoviște pentru a marca același eveniment.

,,Mâine, de la ora 12.30, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa organizează un amplu program dedicat marelui dramaturg român Ion Luca Caragiale.

Sub genericul „Cum bine zis-a Caragiale…” vor fi organizate manifestări culturale pentru diverse categorii de public, incluzând: prezentare, monologuri, recital poetic, momente de teatru şi expoziţie de carte bibliofilă.

Participă cadrele didactice şi elevii Colegiului Naţional „Constantin Cantacuzino”, Liceului Tehnologic „Nicolae Ciorănescu”, Liceului Teoretic „Petru Cercel”, Şcolii Gimnaziale „Ioan-Alexandru Brătescu-Voineşti”, Şcolii „Vasile Cârlova” din Târgovişte şi grupul „Tineri cu iniţiativă”, informează directorul Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa din Târgoviște, profesor universitar doctor Agnes Erich.

 

 

 


 

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE