Weekend Matinal

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Protestele au continuat la Moreni și aseară
06.02.2017, 8:07 am

Protestele declanșate de modificarea legislației penale au continuat, aseară, și la Moreni.

Aproximativ 30 de persoane s-au reunit în Parcul Central Moreni, după care au venit în fața Primăriei Moreni.

Protestele au fost pașnice, iar oamenii au declarat că le-au continuat pentru a fi siguri că se va respecta abrogarea ordonanței privind grațierea.

În plus, manifestanții de la Moreni au declarat că se vor ghida, în continuare, după acțiunile organizate în Piața Victoriei din capitală.

Ca în fiecare seară din perioada protestelor declanșate de modificarea legislației penale, la acțiunile de la Moreni au participat bărbați, femei și chiar copii. La acțiuni a fost remarcată prezența intelectualilor, mai ales a profesorilor.

O profesoară din Moreni, participant activ la protestele organizate în orașul dâmbovițean și mamă a unui tânăr care a participat, în aceste zile, la manifestările din Piața Victoriei, a ținut să le mulțumească acelora care au protestat seară de seară la București. ,,Aceștia sunt adevărați eroi ai unor revoluții pentru o Românie curată. Ei sunt cei care au obținut abrogarea legislației penale privind grațierea și, fără ei, nu se știe unde ar fi ajuns România”.

,,Le mulțumesc acelora care au luptat la București pentru libertatea și demnitatea noastră. Și copilul meu a participat la proteste în capitală. De aceea, am decis și eu să particip la protestele de la Moreni pentru că nu-mi pot lăsa copilul să-mi apere el libertatea și demnitatea. Mi-ar fi rușine de el!”.

Pe perioada protestelor, pe lângă participarea activă la manifestări, profesoara din Moreni și-a așezat la balcon, zilele trecute, un afiș cu privire la abrogarea ordonanței.

Profesoara din Moreni ne-a mai precizat că, în plus, apreciază că ,,s-a creat o solidaritate extraordinară, fără precedent, în România între oameni care s-au decis să lupte pentru înlăturarea corupției. Și acesta este un câștig al manifestărilor din aceste zile, o unitate frumoasă între români cum nu a mai fost de mult timp. Această solidaritate este cel mai frumos lucru care ni se putea întâmpla.

Pe de altă parte, profesoara din Moreni a ținut să precizeze că ,,îi pare rău pentru cei din oraș care au stat în case și s-au ascuns pe perioada protestelor. Chiar și la Primăria Moreni, în prima zi a manifestărilor, unii dintre funcționari au stins lumina în instituție, iar după ferestre se vedea doar lumina telefoanelor mobile posibil pentru că sunau pentru a informa unde trebuie că niște cetățeni au venit să-și spună nemulțumirile”.

Tot în ceea ce privește solidaritatea între oameni, un protestatar din Moreni, fost revoluționar, Ștefan Stanciu, a declarat că ,,după protestele din Moreni, oameni cu mașini treceau prin fața Primăriei Moreni și îi invitau pe manifestanți la acțiunile de la Târgoviște, Ploiești sau București. Personal, am ales să rămân la Moreni pentru a arăta că și aici sunt oameni care gândesc și care protestează în fața hoției.

Unii dintre protestatarii din Moreni au declarat că acțiunile vor continua și astăzi în orașul dâmbovițean, mai ales că la ora 16.00 a fost programată o ședință extrordinară a Consiliului Local Moreni.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE