Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

EXPOZIȚIE DE FOTOGRAFIE ”REGELE MIHAI – O COPILĂRIE FERICITĂ”, la Muzeul de Istorie din Târgoviște
07.02.2017, 3:27 pm

Consiliul Județean Dâmbovița, Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște și Asociația România Culturală în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Academiei Române, Teatrul Național București, Muzeul Național Peleș, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Țării Făgărașului „Valter Literat” și Muzeul Județean de Istorie Brașov, organizează o expoziție de fotografie intitulată ”Regele Mihai – o copilărie fericită”. Vernisajul va avea loc vineri, 10 februarie 2017, ora 13.00 la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 181.

În sala de expoziții temporare vor fi expuse 40 de panouri fotografice cu imagini din timpul copilăriei Regelui Mihai. Fotografiile provin din colecția Familiei Regale a României, colecția Academiei Române și colecția „Luiza Berman”.

Vor lua cuvântul: prof. dr. Georgeta Filitti, jr. dr. Alexandru Oprea, acad. Constantin Bălăceanu - Stolnici, dr. Ovidiu Cîrstina, prof. univ. dr. Silviu Miloiu, dr. Beatrice Todireanu

Organizatorul expozitiei este: dr.Beatrice Todireanu.

Intrarea este liberă.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE