Weekend Matinal

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Donează o carte pentru Biblioteca Ansamblului Brâncovenesc Potlogi!
08.02.2017, 8:53 am

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște lansează a doua etapă a campaniei „Donează o carte pentru Biblioteca Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi”.

,,Cu sprijinul Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița  și, cel mai important, cu sprijinul dumneavoastră, încercăm să îmbunatățim fondul de carte de care dispune biblioteca Ansamblului Brâncovenesc. Orice carte donată este bine venită și va fi apreciată de cei care au nevoie cu adevărat.

Puteți dona cărți din domenii diverse, precum: literatură, istorie, etnografie, arheologie, conservare – restaurare etc. Acestea vor intra în colecţiile bibliotecii şi vor deveni accesibile tuturor cititorilor”, precizează Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște într-un comunicat de presă.

,,Prima etapă a campaniei s-a adresat bibliotecilor, editurilor, universităţilor, muzeelor şi se bucură de succes.

Contribuie și Tu la promovarea culturii! Ajută tinerii care vor să aibă de unde se informa și învăța!”, mai precizează sursa citată.

Ne puteţi dona cărţi în punctele de colectare din cadrul muzeelor Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște :

Program: Luni – Duminică   08:00   –   16:00;

Ansamblul Monumental ”Curtea Domnească”
Târgovişte, Str. Calea Domnească, nr.181
Tel: 0245.61 32 78; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul de Artă
Târgovişte, Str. Calea Domnească, nr.185
Tel: 0245.61 39 46; 0736. 39 40 86; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul de Istorie
Târgovişte, Str. Calea Domnească, nr.189
Tel: 0245.61 72 21; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul Tiparului şi al Cărţii Româneşti Vechi
Târgovişte, Str. Calea Domnească, nr.181
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni
Târgovişte, Str. Justiţiei, nr.7
Tel: 0245.61 39 46; Fax: 0245. 61 28 77

Muzeul ”Vasile Blendea”
Târgovişte, Str. Grigore Alexandrescu, nr. 24
Tel: 0245.22 04 61; Fax: 0245. 61 28 77

 

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE