Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Mâine este Miercurea Mare!
11.04.2017, 8:16 am

Pentru creştinii ortodocşi, mâine este Miercurea Mare. Începând de mâine, la Denii este amintit câte un moment din drumul pe Golgota, până la răstignirea Lui Iisus Hristos pe cruce.

Miercurea Mare este ziua care ne apropie de Sfintele Paşti. Fiul Lui Dumnezeu, Iisus Hristos şi-a început în această zi drumul pe Golgota, după ce a fost vândut de ucenicul Său, Iuda.

Pentru că în aceste zile oamenii îşi primenesc grădinile şi casele, în cinstea marii sărbători a Învierii, este bine de ştiut că trebuie să se grăbească, având în vedere că mâine şi poimâine, respectiv în Joia şi Vinerea Mare, e bine să nu mai fie spălate rufe, acestea fiind zile de doliu pentru creştini.

În Joia Mare se vopsesc ouăle, iar în Vinerea Mare se merge cu flori la biserici, pentru a se trece pe sub masa pe care este așezat Sfântul Epitaf. Trecerea pe sub masa cu flori simbolizează venirea creștinilor la mormântul Lui Iisus Hristos în semn de cinstire pentru jertfa Sa.

Alte lucrări sau spălatul rufelor se pot relua în Sâmbăta Mare.

În Săptămâna Luminată, nu este recomandat, din nou, spălatul rufelor, luni, marți și vineri, de Izvorul Tămăduirii.

 

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE