Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Vernisajul expoziției de ouă încondeiate de elevi, la Primăria Moreni, în Joia Mare!
14.04.2017, 8:02 am

Joia Mare a fost marcată ieri în mod tradițional la Primăria Moreni unde a fost organizată o expoziție de ouă încondeiate.

Activitatea a fost organizată de Laura Medar, membru al Uniunii Artiștilor Plastici - Filiala Moreni!

,,Evenimentul s-a realizat cu sprijinul Primăriei Moreni! În acest sens, au fost alocate de la bugetul local fonduri în valoare de 1.000 de lei în vederea achiziționării de ouă de lemn sau naturale, precum și materiale specifice fiind vorba, în special, de culori acrilice. Expoziția poate fi văzută în holul Primăriei Moreni până pe 28 aprilie”, după cum ne-a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, Adrian Stângă.

,,Produsele expoziției sunt realizate de elevi. Aceștia au încondeiat ouă cu condei făcut manual din pana naturală pentru a scrie pe oul rosu modele autentice din Muntenia. Pentru o atmosferă specifică sărbătorilor, alături de elevii care au participat la ateliere de lucru, am invitat-o pe Dica Țuțea, profesor de muzică din Moreni, totodată, fiica rapsodului popular Udrea din Pucioasa”, ne-a precizat coordonatorul activității, Laura Medar.

Să mai menționăm că, astăzi, în Vinerea Mare, cel mai iubit show de divertisment, Românii au talent, le va aduce românilor ,,un spectacol formidabil în care talentul autentic va fi redescoperit în moduri nebănuite și in care umorul, dar și emoția vor atinge un nivel de neimaginat. 

Dupa ce echipa Visuri la cheie i-a schimbat destinul atunci cand se afla într-un moment de cumpănă și a emotțonat milioane de romani cu povestea ei, familia Udrea din Dâmbovița va fi în Vinerea Mare pe scena celui mai tare show de divertisment”, se arată pe site-ul PRO TV. 
Revenind la expoziția găzduită de Primăria Moreni să mai adăugăm că în perioada 10 - 12 aprilie, Primăria municipiului dâmbovițean a organizat o serie de ateliere de încondeiat ouă la Biblioteca Municipală Moreni alături de angajatele instituției, Daniela Florea și Elena Drăgulin, care au participat activ pentru buna derulare a activităților.

La activităţi, s-au înscris elevi de la toate şcolile din localitate, sub îndrumarea artistei plastice Laura Medar.

Cursurile au fost gratuite.

Creaţiile copiilor vor putea fi vizitate în următoarele două săptămâni în cadrul expoziţiei ce va fi amenajată la Primăria Moreni începând cu 13 aprilie, ora 14.00, mai informează Primăria Moreni.

Astfel de activități tradiționale au avut loc și pe perioada iernii la Biblioteca Municipală Moreni fiind vorba de șezători la care copiii au învățat să coasă pe etamină sau să confecționeze trăistuțe populare. De Dragobete, a fost efectuată și o deplasare în localitatea prahoveană învecinată, la Conacul ,,Pană Filipescu” din Filipești.

Acum, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, artista plastică din Moreni, Laura Medar, a ales să-i deprindă pe copii cu meșteșugul încondeiatului de ouă.

Cadrele didactice din Moreni au îmbrățișat cu bucurie ideea și astfel s-au realizat ateliere de creație în colaborare cu Școlile Gimnaziale Nr. 1, Nr. 3 și Nr. 4 Moreni.

Startul activităților a fost dat de Școala Gimnazială Nr. 4 Moreni alături de elevii Clasei a-IV-a, profesor învățământ primar, Laura Bădeanu. ,,A fost o reală bucurie să participăm la acest atelier de creație. Elevii Clasei a-IV-a au îmbrăcat ia românească și într-o atmosferă tradițională au învățat de la artistul plastic, Laura Medar, meșteșugul străbunilor noștri, încondeiatul de ouă. La sfârșitul activității, elevii au primit diplome din partea reprezentanților bibliotecii publice, iar cele mai frumoase creații au fost expuse la Biblioteca Moreni.”, a mai spus Laura Bădeanu.

,,De altfel, Școala Gimnazială Nr. 4 Moreni are printre competențele principale aplicate în instituția de învățământ, învățarea prin intermediul artei. În acest sens, se derulează un Proiect Erasmus. ,,Programul se intitulează „Let`s Art the Future” și este un proiect de parteneriat doar între școli în cadrul programului Erasmus+- 2016-1-TR01-ka219-034576_4, fiind inițiat de professor învățământ primar la școala noastră, Mihaela Dogărel. După ce instituția noastră de învățământ a fost gazda partenerilor noștri educaționali de peste hotare, vom avea o nouă mobilitate în această primăvară, în scopul învățării unor noi competențe de dezvoltare a simțului estetic la copii. Suntem mândri că, adevăratul câștig al acestui Proiect Erasmus, a fost predarea unei lecții despre România frumoasă și autentică. Astfel, oaspeții noștri de peste hotare au spus în urma vizitelor la obiectivele turistice din țara noastră că la Castelul Peleș este mai frumos ca la Versailles, iar țara noastră este minunată, la fel ca oamenii, tradițiile și meșteșugurile noastre”, a declarat pentru RADIO MINISAT, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 4 Moreni, professor Norica Vremăroiu.

 

 

Material realizat de Mădălina Zamfir

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE