Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Astăzi este Acoperământul Maicii Domnului
01.10.2017, 1:28 pm

Sărbătoarea Acoperământulul Maicii Domnului mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Pocroave, denumire ce vine de la cuvântul slavon "pocrov", ce semnifică acoperământ al pământului cu bruma sau cu zăpada.  Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea cu care se încheie cele două luni ale anului, august și septembrie, în care este cinstită Maica Domnului. Anul bisericesc este diferit de anul civil. Anul bisericesc începe la 1 septembrie și se încheie la 31 august.  De aceea, sărbătorile cele mai importante ale începutului și sfârșitului de an bisericesc sunt închinate Maicii Domnului, pentru ca ea este „începutul mântuirii oamenilor”, potrivit www.crestinortodox.ro. Pentru că este sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox, astăzi nu este recomandat să fie spălate rufe. În tradiția populară s-a făcut asocierea între acoperirea pământului cu bruma și acoperirea capului fetelor mari, adică îmbroboditul cu basma la nunta, ca semn al trecerii la statutul de femeie măritată. Fetele mari se rugau, în trecut, divinității „Pocroava” să le acopere capul cu păr bogat și frumos, pentru a fi plăcute flăcăilor, dar și să le acopere capul, adică să se mărite. Părul lung era un însemn al puterii și divinitatea se îndura adesea de rugăciunile fetelor, dându-le păr frumos și le ajuta astfel să-și găseasca ursitul mai repede.  Sarbatoarea Pocroavelor se respectă și astazi, în multe zone fiind și hramul satului. Tinerele fete se împodobesc astăzi ca pentru nuntă pentru a avea parte de o căsnicie îndelungată și fericită. Totodată, ele își servesc rudele și oaspetii cu plăcinte umplute cu mere sau cu dovleci, pentru a arăta că sunt bune gospodine, numai bune pentru măritiș, potrivit tradiției populare. 1 octombrie este și Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Ea a fost stabilită, în mod oficial, la sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE